Loc de înmormântare. Concesiune. Transmiterea dreptului de folosinta în favoarea mostenitorilor

Din contractul de concesiune a locului de înmormântare se naste un drept real de folosinta opozabil erga omnes ce se transmite mostenitorilor. Ca urmare, actele prin care aceleasi locuri de înmormântare au fost concesionate pârâtelor sunt lovite de nulitate, având o cauza ilicita.

Prin decizia civila nr. 2468 din 12 octombrie 2001 Tribunalul Timis a admis apelul declarat de pârâta M.C. împotriva sentintei civile nr. 18665 din 18 decembrie 2000 pronuntata de Judecatoria Timisoara, pe care a schimbat-o în tot, în sensul ca a respins actiunea formulata de reclamantele M.O. si G.D. Astfel, tribunalul a infirmat hotarârea primei instante, care a admis actiunea formulata de reclamante împotriva pârâtelor si a constatat nulitatea absoluta a actului prin care locurile de înmormântare au fost concesionate pârâtei M.C, precum si a actului prin care aceasta pârâta a cedat dreptul de concesiune pârâtei V.I. De asemenea, a constatat ca reclamantele sunt titularele dreptului de folosinta asupra locurilor de înmormântare, în calitate de mostenitoare legale. Prima instanta a retinut ca la data de 6.05.1980 cele trei locuri de înmormântare au fost concesionate defunctei G.F., bunica reclamantelor pe o perioada de 20 de ani. La aceeasi data, printr-un act cu acelasi numar, aceleasi locuri de înmormântare au fost concesionate pârâtei M.C., care, la rândul ei, prin declaratie autentificata a cedat dreptul de concesiune în favoarea pârâtei V.I. În aceste locuri de înmormântare au fost înhumati G.P., tatal reclamantelor, G.T si G.F., bunicii reclamantelor, iar reclamantele sunt mostenitoare legale dupa defuncta G.F.

În registrul cimitirului apare numele pârâtei M.C. scris ulterior, peste numele defunctei G.F., iar în dreptul numelui pârâtei M.C. este trecuta adresa defunctei G.F., iar nu adresa pârâtei. Prima instanta a constatat nulitatea absoluta a actului de concesiune încheiat de pârâta societate comerciala cu pârâta M.C., iar ca o consecinta a aplicarii principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, a constatat si nulitatea absoluta a conventiei autentificate încheiata de pârâtele M.C. si V.I.

Tribunalul a apreciat ca apelul declarat de pârâta M.C. este întemeiat, retinând ca dupa decesul titularei G.F., survenit în anul 1984, reclamantele nu au înteles sa continue concesiunea prin plata taxelor de concesiune, iar fapta reclamantelor de a lasa în parasire timp îndelungat locurile de înmormântare are drept consecinta pierderea dreptului de concesiune, potrivit Regulamentului cimitirelor. De asemenea, a avut în vedere ca însasi reclamantele au recunoscut ca abia în noiembrie 1999 au încercat sa plateasca taxele de concesiune, în conditiile în care titulara a decedat în anul 1984.

Analizând recursul declarat de reclamante, Curtea a apreciat ca este întemeiat pentru urmatoarele considerente: Dreptul de concesiune a locurilor de înmormântare este un drept real de folosinta opozabil erga omnes, iar în speta un asemenea drept s-a transmis antecesoarei reclamantelor, defuncta G.F., pe o perioada de 20 de ani, respectiv pâna la data de 6.05.2000. Acest drept a fost apoi transmis reclamantelor în calitate de mostenitoare legale ale defunctei. Ca urmare, câta vreme din contractul de concesiune rezulta valabilitatea dreptului de concesiune în favoarea reclamantelor pâna la data de 6.05.2000, considerentele avute în vedere de instanta de apel, în sensul ca reclamantele nu au înteles sa continue concesiunea, sunt straine de natura cauzei, acestea dorind sa plateasca pentru o noua concesiune, care în prezent este de 7 ani.

Curtea a apreciat astfel ca decizia tribunalului a fost pronuntata cu încalcarea Regulamentului cimitirelor si se bazeaza pe considerente straine de natura cauzei. Pe de alta parte, instanta de apel nu s-a pronuntat asupra unor probe hotarâtoare pentru dezlegarea cauzei, deoarece din Registrul de rascumparare rezulta cu evidenta ca peste numele G.F., care a fost partial sters, s-a înscris ulterior numele pârâtei M.C., ramânând însa scrisa adresa defunctei, iar nu a pârâtei. De asemenea, din probele testimoniale administrate si pe care tribunalul nu le-a analizat rezulta ca reclamantele mergeau la cimitir pentru a vizita mormintele tatalui si bunicilor lor, neputându-se retine ca le-au lasat în parasire.

Or, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de prima instanta, care a admis în mod corect actiunea si a constatat nulitatea absoluta a celor doua acte juridice, care se întemeiaza pe o cauza ilicita si imorala, fiind încheiate cu încalcarea dispozitiilor art. 966 C. civ., câta vreme pârâtele au avut cunostinta de existenta primului contract de concesiune. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 si 10 si art. 312 alin. 1 si 3 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamante.

Curtea de Apel Timisoara, sectia civila, decizia 276 din data de 06 februarie 2002 (rezumata de doamna judecator Adriana Corhan)