Mostenitori renuntatori. Lipsa de interes pentru a solicita nulitatea certificatului de mostenitor.

 

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE - DOSAR NR.24518/301/2006 -DECIZIA CIVILĂ NR.1763/03.12.2008)

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia Civilă, reclamanţii M.R.Ş. şi M.A.A.L.S. au chemat în judecată pe pârâţii V.I.M. şi P.M.A., solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr.59 din 18 martie 1996 emis de Biroul Notarului Public N..

Prin sentinţa civilă nr.6327 din 03 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia Civilă dosarul nr.24518/301/2006, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei M.A.A.L.S.; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.R.Ş. şi M.A.A.L.S., împotriva pârâţilor V.I.M. şi P.M.A., ca fiind prescrisă şi s-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este o acţiune în petiţie de ereditate care este prescriptibilă în termenul general de trei ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care începe să curgă de la data de la care pârâţii au făcut acte de moştenitor care contestă drepturile pretinse de reclamanţi.

În speţă, termenul a început să curgă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii certificatului de moştenitor şi anume de la 18 noiembrie 1997, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 20 decembrie 2006, astfel încât, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune iar acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel M.R.Ş. şi M.A.A.L.S., criticând hotărârea pentru faptul că prima instanţă a calificat greşit acţiunea formulată ca fiind o petiţie de ereditate şi a făcut aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art.3 din Decretul nr.367/1958.

În susţinerea apelului s-au depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinări, intimaţii V.I.M. şi P.M.A. au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul de judecată din 09 octombrie 2007 s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

La termenul de judecată din 04 decembrie 2007 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, cu motivarea din încheierea de la acea dată.

Prin decizia civilă nr.296/26.02.2008 a Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă s-a admis apelul formulat de reclamanţii M.R.Ş. şi M.A.A.L.S. s-a desfiinţat sentinţa civilă nr.6327/03.07.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că prima instanţă în mod eronat a calificat acţiunea ca fiind o petiţie de ereditate şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art.3 din Decretul nr.167/1958, întrucât din conţinutul acţiunii introductive rezultă că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr.59/18.03.1996 pentru fraudă la lege.

La data de 08 august 2008 a declarat recurs pârâtul P.M.A. împotriva deciziei civile nr.296 din 26 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, prin cererea de recurs a criticat decizia atacată ca fiind lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motivele de recurs fiind întemeiate pe baza art.304 alin.1 pct.9 Cod de procedură civilă.

Prin motivarea recursului s-a făcut referire la certificatul de moştenitor nr.109 din 04 februarie 1988 din care reiese faptul că numita M.A.L. (prin declaraţia de renunţare nr.35/1988) şi M.R.Ş. (prin declaraţia de renunţare nr.36/1998) au renunţat la succesiunea tatălui lor. Chiar intimaţii - reclamanţi prin acte emanând chiar de la aceştia, fac dovada neacceptării succesiunii tatălui lor M.C., fapt care îi delegitimează pe aceştia sub aspectul interesului privind promovarea unei acţiuni ce ar privi orice aspect legal de moştenirea părintelui lor.

Instanţa de apel ar fi trebuit să observe faptul că numiţii M.A.L. şi M.R.Ş., fiind străini prin renunţare de succesiunea tatălui lor nu au nici un interes în acţiunea de faţă (în sensul că anularea certificatului de moştenitor nr.59 din 18 martie 1996 emis de Biroul Notarului Public N. nu profita în nici un fel intimaţii - reclamanţi) şi, pe această bază, nici nu pot justifica faptul că au calitate procesuală activă (în sensul că sunt străini de succesiunea ce formează obiectul certificatului de moştenitor a cărui anulare se cere).

Petita de erditate fiind în întregime o creaţie a doctrinei şi jurisprudenţei este necesar să se caute în acestea (în doctrina şi jurisprudenţă) ceea ce deosebeşte şi caracterizează această acţiune de altele asemănătoare.

Or, o lectură chiar superficială a acţiunii introductive de instanţă duce la constatarea faptului că aceasta îndeplineşte toate caracteristicile mai sus arătate, caracteristici ce o definesc ca o petită de ereditate, dincolo de redactarea literară a textului acţiunii.

Astfel, acest act nou care, aşa cum au arătat îi delegitimează complet pe intimaţii - reclamanţi cu privire la interesul formulării unei astfel de acţiuni, arată şi faptul că în cauză nu există nici un alt scop decât al înlăturării pârâtului P.M.A. de al succesiunea defunctului, fapt ce califică acţiunea introductivă de instanţă, în mod indubitabil, ca o petiţie de ereditate. Intimaţii - reclamanţi îi consideră pârâţi ca fiind moştenitori aparenţi.

La data de 14 septembrie 2008 a declarat recurs şi pârâta V.I.M., împotriva aceleiaşi decizii civile şi împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2008. Motivele de recurs fiind întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă.

Prin motivele de recurs se critică faptul că instanţa de apel nu a motivat în fapt şi în drept nici decizia civilă şi nici încheierea din data de 04 decembrie 2008.

În susţinerile sale pârâta arată că, atât în ceea ce priveşte decizie cât şi încheierea recurată acestea sunt nemotivate deoarece instanţa a dedus soluţia pronunţată din simpla expunere a pretenţiilor reclamanţilor, fără a da o motivare proprie, "fiind de principiu că instanţele de fond sunt datoare să arate temeiurile de drept şi de fapt pe care îşi întemeiază hotărârea lor".

Potrivit art.304 pct.9 Cod de procedură civilă - aplicarea greşită a legii cu privire la:

Regimul juridic aplicabil certificatelor de moştenitor este definitiv statuat faptul că sancţiunea aplicabilă a certificatelor de moştenitor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare este nulitatea relativă - prin prisma interesului ocrotit care nu poate fi obştesc, ci doar particular şi nicidecum nulitatea absolută.

Regimul juridic al nulităţii absolute - în sensul că şi aceasta poate fi invocată doar de către o persoană interesată. Or, intimaţii - prin certificatul de moştenitor nr.109/1988 au renunţat expres la succesiune având declaraţiile de renunţare înscrise sub nr.34 şi 35 din 1988.

Pârâta consideră că în mod greşit, şi că indiferent c reclamanţii au renunţat expres la succesiune conform certificatului de moştenitor nr.109/1998, instanţa trebuia să judece fondul, deoarece orice persoană poată solicita constatarea nulităţii absolute.

Potrivit art.129 alin.4 Cod de procedură civilă, instanţa de fond a calificat corect acţiunea ca fiind petiţie în ereditate, în virtutea rolului său activ.

Potrivit art.294 şi 295 Cod de procedură civilă, instanţa de apel a apreciat greşit asupra prezenţei şi concludentei probei cu certificatul de moştenitor din 1988 depus pentru prima dată în apel, deşi era o probă nouă, prin care practic se schimba integral cererea de chemare în judecată, în sensul că motivele care au stat la baza cererii devin cu totul altele şi arată cum că ei au renunţat expres la succesiunea tatălui lor din 1988.

Instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor - reclamanţi faţă de certificatul de moştenitor din 1988.

Certificatul de moştenitor nr.19 din 04 decembrie 1988 este un act autentic şi face dovada deplină cu privire la conţinutul său, face dovada deplină a renunţării în mod expres la succesiunea de pe ura defunctului M.C., a celor doi apelanţi. Conform art.1173 alin.1 din Codul civil, actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiilor şi convenţiile ce constată.

Renunţând la succesiune în mod expres reclamanţii au devenit străini de succesiunea, ei neputând căpăta în nici un caz - ca urmare a anulării certificatului pârâţilor - calitatea de succesor de pe urma defunctului M.C..

Acţiunea introductivă chiar este o petiţie în ereditate deoarece, independent de susţinerile reclamanţilor se contestă calitatea pârâţilor de moştenitori susţinându-se calitatea de succesori a reclamanţilor.

În mod corect instanţa de fond a calificat acţiunea reclamanţilor ca fiind "petiţie în ereditate".

Reclamanţii au încercat să invoce în susţinerea cererii motive de nulitate absolută pentru a-şi acoperi culpa legală de neexercitarea în termen a acţiunii judecătoreşti, de neacceptare în termen a succesiunii.

Petiţia în ereditate este o acţiune reală prescriptibilă în termenul general de prescripţie de trei ani.

Instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Pârâta consideră că termenul de prescripţie a început să curgă din septembrie 1997, în anul 2006 când a fost introdusă acţiunea aceasta era de mult prescrisă.

Mai mult decât atât, reclamanţii şi-au întemeiat în drept cererea de apel tocmai pe dispoziţiile art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958, subliniind chiar aspectele care sunt în defavoarea lor şi anume faptul că termenul începe să curgă cel mai târziu de la împlinirea de 18 luni de la data încheierii actului.

Excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată cu motivarea că, în conformitate cu dispoziţiile certificatului de moştenitor nr.109 din 1988, reclamanţii au calitatea de renunţători.

Pentru aceste motive pârâţii solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurent şi faţă de probele administrate în cauză, Tribunalul constată că acestea sunt întemeiate.

Astfel, intimaţii recurenţi au solicitat prin acţiunea introductivă constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr.59/18.03.1996 emis de BNP "N.", invocând frauda la lege, respectiv că la momentul emiterii lui intimaţii pârâţi ar fi declarat fals că defunctul M.C. nu are moştenitori.

Este adevărat că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine, însă cu condiţia ca persoana respectivă să justifice un interes propriu. Astfel, se consideră că nulitatea absolută nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justific un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza nulităţii absolute a actului juridic respectiv.

Cu alte cuvinte persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv, altfel acţiunea este lipsită de interes.

În speţă, recurenţii reclamanţi M.R. şi M.A., în calitate de fiu, respectiv fiică a defunctului M.C., decedat la data de 21.09.1987, au renunţat la moştenirea acestuia, conform certificatului de moştenitor nr.109/04.02.1988 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, depus chiar de către reclamanţi în dosarul de apel.

Cum cei doi reclamanţi au devenit străini de moştenirea de urma defunctului M.C., nu mai au un interes personal în promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor emis ulterior de pe urma aceluiaşi defunct, întrucât desfiinţarea acestui act nu ar aduce niciun folos practic celor doi, nemaiavând vocaţie la această moştenire.

Excepţia lipsei de interes este una de fond, cu efect dirimant şi absolută, putând fi invocată şi direct în recurs, astfel cum au procedat recurenţii intimaţi, Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Faţă de cele de mai sus, Curtea va admite recursurile, va modifica decizia recurată în sensul că, va admite excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, urmând a respinge acţiunea ca fiind introdusă de persoane lipsite de interes. (E.V.)